Lumea mirifică a plantelor decorative cere a fi înțeleasă și iubită, ea oferind la rândul ei căldură și armonie mediului înconjurător .Pentru a fi scoasă în evidență întreaga lor frumusețe, locul în care sunt amplasate, vasele adecvate în care cresc, obiectele decorative cu care nu trebuie să intre în distonanță, culoarea pereților, mărimea încăperilor, destinația acestora, au o importanță deosebită.
Dimensiunile plantelor trebuie armonizate cu cele ale camerelor. În camerele mai mici, plantele de dimensiuni medii se potrivesc mai bine decât cele foarte mari iar numărul lor să fie prea mare, pentru a nu afecta aspectul încăperii.
În camerele mari sunt potriviți palmierii, arțarii de cameră, având locul potrivit și plantele mai mici, urmărindu-se bineînțeles armonizarea între ele.
Pentru a putea fi admirați, palmierii au nevoie de puțin spațiu liber în jurul, pentru a putea fi admirați, pentru a fi ușor de îngrijit și pentru a se dezvolta armonios.
Culorile plantelor trebuie să se armonizeze cu forma frunzelor și cu ritmul de creștere. Plantele cu frunze mari se așează lângă cele cu frunze mici, cele închise la culoare lângă cele de culoare deschisă, cele în mai multe culori, lângă cele intr-o singură culoare, cele joase și late lângă cele înguste și înalte, iar cele stufoase lângă cele filiforme.
Dacă un perete vopsit strident nu se armonizează cu plantele decorative așezate în fața lui, acestea pierzându-și din frumusețe, în apropierea unor pereți albi sau în culori albe, acestea vor putea fia admirate la întreaga lor valoare.
Lemnul în culorile sale calde, naturale, obiectele de decor bine alese, tablourile reușite, pun în valoare ceea ce are o plantă mai atrăgător.
Plantele trăiesc o viață a lor și cer să fie tratate ca ființe. De aceea când le căutăm un loc pentru a le amplasa, trebuie să ținem cont de pretențiile lor și nu numai de pretențiile noastre de aranjare a camerei.
Cunoscând aceste pretenții, vom ști cum să amplasăm cu gust plante în sufragerie, în dormitor, în baie, în bucătărie, în vestibul și casa scării, la locul de muncă.
Sursa: "Horticultura alternativă și calitatea vieții", Ed. GNP Minischool, București 2003