boli și dăunători

Boli și dăunători
Bolile și dăunatorii piersiculuiînapoi
Molia orientala a fructelor
Denumire științifică Grapholita molesta
sin. Cydia molesta
Raspindire Răspândire: Depistată în 1902 în plantațiile de piersic și păr, din NE Chinei și Japoniei, s-a răspândit în majoritatea zonelor globului. În România a fost identificată în 1964 - în unele plantații de piersic și prun, în SV țării. Produce pagube mari în pepiniere și livezi. Este un dăunător de carantină.
Daune Daune: Larvele atacă lăstarii, frunzele și fructele de piersic, cais și prun, iar atacuri sporadice s-au semnalat și la păr, gutui, migdal, măr și cireș. În lăstari larvele formează galerii descendente de 5 - 18 cm lungime, care conduc la uscarea lăstarilor.
Pe scoarța lor se găsește o secreție gomoasă (clei); lăstarii au creșteri slabe. Pagube mari se înregistrează și la fructe; larvele pătrund prin peduncul sau caliciu, și se hrănesc săpând galerii în jurul sâmburelui. Fructele atacate nu se mai dezvoltă și în final putrezesc.
Biologie Biologie: Iernează ca larvă complet dezvoltată intr-un cocon mătăsos și dens, în crăpăturile scoarței ramurilor și pe trunchi; are 3 generații pe an.
În primăvară, în aprilie, larva se transformă în pupă. Adulții apar la sfârșitul lunii aprilie sau începutul lunii mai ; au un zbor crepuscular și nocturn. Ponta începe la câteva zile după împerechere. Ouăle sunt depuse pe partea inferioară a frunzelor din vârful lăstarului și uneori pe coaja acestuia. Incubația durează 7- 14 zile. Larvele neonate ajung în vârful lăstarilor prin galerii construite în nervura principală și în pețiolul frunzei. Ajunsă în lăstar, larva continuă atacul printr-o galerie descendentă.
Dezvoltarea larvară durează 16 - 24 zile. La completa dezvoltare, larvele părăsesc lăstarii și se retrag în crăpăturile scoarței ramurilor și a trunchiului sau în alte locuri adăpostite, unde se transformă în pupe .
Stadiul de pupă durează 7 - 13 zile, astfel că între 20 -30 iunie apar fluturii primei generații. Ouăle sunt depuse pe frunze, lăstari și fructe. Larvele atacă lăstarii tineri și fructele soiurilor de piersic cu coacere timpurie. Ele pătrund în fructe prin zona calicială sau pedunculară, prin locul de contact al fructelor cu o frunză sau cu un alt fruct. În fruct, larva roade o galerie către sâmbure și se dezvoltă în neregularitățile acestuia, sau în interiorul lui, dacă pereții sunt încă moi. Într-un fruct se dezvoltă 3 - 4 larve. Stadiul de larvă durează 15 - 18 zile. În ultima decadă a lunii iulie apar fluturii generației a II-a. Larvele acestei generații se dezvoltă pe fructele soiurilor târzii. Ajunse la completa dezvoltare o parte din larve (10 - 30%) trec în diapauza hibernală. Majoritatea larvelor își continuă dezvoltarea și în ultima decadă a lunii august, apar fluturii generației a III-a. Larvele apar spre sfârșitul primei decade a lui septembrie, și se găsesc pe păr, gutui și uneori pe măr. Retragerea pentru diapauza hibernală, începe cu 20 - 30 septembrie. Durata dezvoltării unei generații este 27 - 30 de zile, la o temperatură de 21 oC.
Descriere Descriere: Fluturii au anvergura aripilor de 10 - 15 mm; aripile anterioare sunt de culoare brună - închis. Spre mijlocul marginii posterioare se distinge o pată oblică, cu marginile mai mult sau mai puțin paralele. Aripile posterioare sunt mai deschise decât cele anterioare. Oul este eliptic, de 1mm lungime, de culoare albă, apoi de culoare galbenă.
Larva are 12-14 mm lungime, de culoare roz-roșcată ca capul galben - brun, cu pete de culoare mai închisă. Pe toate tergitele abdominale, cu excepția primului, prezintă patru plăci lipsite de spiculi.
Pupa este de 6-6,5 mm lungime, de culoare brun - deschis, prezentând pe arcul dorsal al ultimului segment abdominal spini largi si tociți.
Combatere Combatere: Tăierea și distrugerea lăstarilor infestați conduce la diminuarea rezervei biologice. Capcanele alimentare, luminoase și cu feromoni (Atramol) contribuie la depistarea dăunătorului, la stabilirea curbei de zbor (avertizare), precum și la combatere.
Tratamentele chimice se fac la avertizare (t1 - la apariția larvelor G1 aprox. 20 V, t2 - la 10 - 12 zile, t3 - la apariția larvelor G2 aprox. 15 VII, t4 - la 8 - 10 zile, t5 - la apariția larvelor G3) cu insecticide din grupul piretroizilor.











HOME | DESPRE NOI | CERCETARE | DEZVOLTARE | VANZARI | SERVICII | CONTACT | HARTĂ SITE
HOME CONTACT HARTA SITE